Atacul de panică și tulburarea de panică

Un atac de panică poate apărea brusc și poate fi extrem de intens. Inima începe să bată puternic, respirația se modifică, apare amețeala, tremurul sau senzația că pierzi controlul. Uneori, persoana poate avea impresia că se întâmplă ceva grav cu organismul.

Deși experiența este foarte reală și neplăcută, un atac de panică nu înseamnă automat că există o boală psihică și nu orice atac de panică duce la tulburare de panică.

Ce este un atac de panică?

Atacul de panică este o perioadă bruscă de frică intensă sau de disconfort accentuat, care apare uneori aparent „din senin”. Poate dura de la câteva minute până la mai mult timp, iar intensitatea simptomelor poate varia.

Printre cele mai frecvente manifestări se numără:

palpitații sau accelerarea ritmului cardiac;

senzația de lipsă de aer sau sufocare;

transpirație și tremur;

amețeală sau senzație de slăbiciune;

furnicături sau amorțeli;

senzație de căldură sau frisoane;

greață sau disconfort abdominal;

durere sau disconfort în piept;

senzația de pierdere a controlului;

frica intensă că se întâmplă ceva grav.

Simptomele fizice pot fi atât de puternice încât persoana poate interpreta situația ca pe o urgență medicală. De aceea, în special atunci când simptomele sunt noi, intense sau neobișnuite, este importantă evaluarea medicală pentru excluderea altor cauze.

De ce apare panica?

Pentru a înțelege panica, putem privi organismul ca pe un sistem de alarmă. Atunci când creierul detectează o posibilă amenințare, organismul se pregătește rapid să reacționeze.

Problema apare atunci când această alarmă se activează foarte intens în absența unui pericol real.

De exemplu, o persoană poate observa că inima îi bate mai repede. Dacă interpretează imediat această senzație ca fiind periculoasă — „înseamnă că am ceva grav” — frica crește. Frica produce la rândul ei mai multe senzații fizice, acestea sunt interpretate din nou ca fiind periculoase, iar cercul panicii se intensifică.

Astfel se poate forma un cerc al panicii: senzație fizică → interpretare catastrofică → frică → intensificarea senzațiilor fizice → și mai multă frică.

Ce este tulburarea de panică?

Un atac de panică izolat nu este același lucru cu tulburarea de panică.

Tulburarea de panică presupune atacuri de panică recurente și neașteptate, urmate de o preocupare persistentă privind apariția unor noi atacuri, semnificația acestora sau modificări ale comportamentului pentru a evita situațiile considerate periculoase.

Persoana poate începe, de exemplu, să evite transportul public, magazinele aglomerate, călătoriile, efortul fizic sau situațiile în care consideră că nu ar putea primi rapid ajutor.

În timp, problema nu mai este doar atacul în sine, ci frica de a avea un alt atac. Această teamă poate restrânge semnificativ viața de zi cu zi.

De ce uneori panica se repetă?

După un prim atac, persoana poate deveni foarte atentă la propriul corp. Orice palpitație, amețeală sau modificare a respirației poate fi interpretată ca un semn că „începe din nou”.

Această monitorizare permanentă a organismului poate crește anxietatea și poate menține cercul panicii.

În plus, evitarea situațiilor asociate cu atacurile poate oferi o ușurare pe termen scurt, dar poate menține frica pe termen lung. De aceea, tratamentul urmărește nu doar reducerea simptomelor, ci și schimbarea modului în care persoana interpretează și răspunde senzațiilor și situațiilor care îi provoacă teamă.

Cum se poate trata?

Tulburarea de panică este o problemă pentru care există tratamente psihologice eficiente. Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) este una dintre cele mai bine studiate abordări psihoterapeutice pentru această problemă și este recomandată în ghidurile clinice.

În cadrul terapiei cognitiv-comportamentale, psihologul și clientul pot lucra asupra mai multor aspecte:

1. Înțelegerea mecanismului panicii

Persoana învață ce se întâmplă în corp și în minte în timpul unui atac de panică.

2. Identificarea gândurilor catastrofice

Se examinează interpretări precum „o să leșin”, „o să-mi pierd controlul” sau „ceva grav se întâmplă cu mine” și se evaluează cât de corecte și utile sunt acestea.

3. Schimbarea comportamentelor de evitare

Terapia poate ajuta persoana să reducă treptat comportamentele prin care încearcă să prevină sau să controleze panica.

4. Expunerea

În funcție de caz, terapeutul poate utiliza tehnici de expunere, inclusiv expunerea interoceptivă, prin care persoana învață să tolereze și să interpreteze diferit senzațiile corporale asociate panicii.

5. Dezvoltarea unor strategii de gestionare

Clientul învață modalități mai eficiente de a răspunde anxietății și de a-și continua activitățile chiar și atunci când apar senzații neplăcute.

Cum se lucrează în cabinetul psihologic?

În cadrul ședințelor de psihoterapie cognitiv-comportamentală, primul pas este înțelegerea problemei: când apar atacurile, ce senzații sunt prezente, ce gândește persoana în acele momente, ce face pentru a se proteja și ce situații a început să evite.

Pe baza acestor informații se construiește împreună un plan terapeutic individualizat.

Scopul nu este doar ca persoana să „oprească” un atac de panică, ci să înțeleagă mecanismul panicii și să nu mai interpreteze senzațiile anxioase ca pe un pericol inevitabil.

Pe măsură ce frica și evitarea se reduc, persoana își poate recâștiga treptat libertatea de a merge în locurile și de a face activitățile pe care le-a început să le evite.

Se poate depăși tulburarea de panică?

Da. Tulburarea de panică este tratabilă, iar psihoterapia cognitiv-comportamentală are o bază științifică solidă în tratamentul acesteia. În anumite situații, tratamentul psihologic poate fi combinat cu tratament medicamentos, decizia fiind luată împreună cu medicul, în funcție de particularitățile fiecărei persoane.

Este important să nu considerăm panica drept o „slăbiciune” sau o lipsă de voință. Atacurile de panică reprezintă experiențe reale, iar mecanismele lor pot fi înțelese și abordate terapeutic.

Dacă atacurile se repetă, dacă frica de un nou atac îți limitează viața sau dacă ai început să eviți anumite locuri și activități din cauza panicii, discuția cu un psiholog poate fi un pas important.