Atacul de panică: simptome, cauze și ce poți face în momentul în care apare

Un atac de panică poate apărea brusc și poate fi extrem de intens. Inima începe să bată puternic, respirația se schimbă, apare amețeala, tremurul sau senzația că „ceva foarte rău urmează să se întâmple”. Uneori, persoana poate avea impresia că face un infarct, că își pierde controlul sau chiar că va muri.

Deși experiența este foarte neplăcută, un atac de panică reprezintă, în esență, o activare foarte intensă a sistemului de alarmă al organismului. Un atac de panică izolat nu înseamnă automat că persoana are o tulburare psihică.

Ce este, de fapt, un atac de panică?

Atacul de panică este un episod brusc de frică sau disconfort intens, care apare de multe ori fără un pericol evident. În timpul episodului, organismul activează mecanismele de apărare asociate cu situațiile de amenințare.

Problema este că această reacție poate fi declanșată chiar și atunci când nu există un pericol real.

Este ca și cum sistemul de alarmă al organismului ar transmite mesajul:

„Atenție! Este ceva în neregulă. Trebuie să ne protejăm!”

Corpul reacționează imediat, iar mintea încearcă apoi să găsească o explicație pentru senzațiile apărute.

De exemplu:

„Îmi bate inima foarte tare. Probabil este ceva în neregulă cu inima mea.”

Această interpretare poate crește și mai mult frica, ceea ce intensifică senzațiile fizice. Se formează astfel un cerc vicios al panicii.

Care sunt simptomele unui atac de panică?

Simptomele diferă de la o persoană la alta. Printre cele mai frecvente se numără:

• palpitații sau accelerarea ritmului cardiac;

• senzație de lipsă de aer sau dificultate în respirație;

• senzație de sufocare;

• amețeală sau senzație de instabilitate;

• tremur;

• transpirație;

• frisoane sau senzație de căldură;

• furnicături sau amorțeli;

• greață sau disconfort abdominal;

• durere sau disconfort în piept;

• senzația de irealitate sau de detașare de propria persoană;

• frica de a pierde controlul;

• frica de a muri;

• senzația că urmează să se întâmple ceva catastrofal.

Nu este obligatoriu ca toate aceste simptome să apară simultan.

Pentru persoana care le experimentează, însă, combinația dintre senzațiile fizice și interpretarea lor poate fi foarte convingătoare. De aceea, multe persoane ajung să creadă în timpul primului atac că au o problemă medicală gravă.

De ce apare atacul de panică?

Nu există o singură cauză.

Cercetările indică o combinație de factori biologici, psihologici și de mediu. Vulnerabilitatea individuală, stresul, experiențele de viață și modul în care persoana interpretează senzațiile corporale pot contribui la apariția atacurilor de panică.

Uneori, atacul apare într-un context evident: după o perioadă de stres intens, într-o situație percepută ca amenințătoare sau după o experiență emoțională puternică.

Alteori, apare aparent „din senin”.

Acest lucru este important: faptul că nu identifici imediat un motiv nu înseamnă că atacul nu are o explicație.

Uneori, persoana observă doar momentul în care alarma organismului a devenit foarte intensă, fără să fi observat procesele care au precedat-o.

Cercul vicios al atacului de panică

Din perspectiva terapiei cognitiv-comportamentale, una dintre explicațiile utile este următoarea:

senzație corporală → interpretare catastrofică → frică → activare fiziologică mai intensă → senzații și mai puternice → interpretare și mai catastrofică

De exemplu:

Inima bate mai repede↓„Ceva este în neregulă cu inima mea.”↓„Este periculos.”↓Crește frica↓Inima bate și mai repede↓„Vedeți? Chiar se întâmplă ceva grav!”↓Panica se intensifică.

În acest mecanism, problema nu este doar senzația fizică inițială. Interpretarea senzației poate deveni combustibilul care menține atacul.

Ce poți face în momentul în care apare un atac de panică?

În timpul unui atac, obiectivul nu trebuie să fie neapărat „să oprești imediat panica”.

O abordare mai utilă este să îți amintești că organismul trece printr-o reacție intensă de alarmă și să încerci să nu alimentezi această alarmă prin interpretări catastrofice.

1. Amintește-ți ce se întâmplă

Poți să îți spui:

„Acesta poate fi un atac de panică. Senzațiile sunt intense, dar intensitatea lor nu înseamnă automat că există un pericol.”

Această formulare nu trebuie folosită pentru a presupune că orice simptom fizic este panică. În special la primul episod sau atunci când simptomele sunt neobișnuite, severe ori diferite de ceea ce ai mai experimentat, este importantă evaluarea medicală.

2. Nu interpreta imediat senzația ca pe o catastrofă

Încearcă să faci diferența între:

„Simt că inima îmi bate foarte tare”

și

„Am o problemă gravă cu inima.”

Prima este o observație despre ceea ce simți.

A doua este o concluzie.

În timpul panicii, mintea poate transforma foarte rapid o senzație într-o explicație catastrofică. Întoarcerea la ceea ce observi concret poate reduce acest mecanism.

3. Lasă senzațiile să existe fără să te lupți cu ele

Paradoxal, lupta permanentă împotriva senzațiilor poate menține atenția asupra lor.

În loc de:

„Trebuie să dispară acum!”

poți încerca:

„Este neplăcut, dar pot să las această senzație să treacă.”

Scopul nu este să îți placă senzația și nici să o provoci, ci să reduci reacția suplimentară de frică față de ea.

4. Respiră calm, fără să forțezi

În timpul panicii, respirația se poate modifica. Unele persoane ajung să respire prea rapid sau prea profund, ceea ce poate accentua amețeala și furnicăturile.

În loc să încerci să „tragi cât mai mult aer”, încearcă să îți lași respirația să devină mai calmă și mai naturală.

Este mai important să nu transformi respirația într-o nouă sursă de monitorizare anxioasă.

5. Rămâi, dacă este posibil, în situația în care te afli

Dacă fiecare atac este urmat de fuga din locul respectiv, persoana poate învăța involuntar:

„Locul acesta este periculos. Am scăpat doar pentru că am plecat.”

În terapia cognitiv-comportamentală, evitarea și comportamentele de siguranță pot deveni astfel factori care mențin problema. Expunerea, atunci când este indicată, se face gradual și structurat, de preferință cu sprijinul unui specialist.

Ce NU este recomandat să faci?

În timpul unui atac de panică, este ușor să începi să verifici repetat:

• pulsul;

• tensiunea arterială;

• respirația;

• culoarea pielii;

• senzațiile din piept;

• dacă „mai este ceva în neregulă”.

La unele persoane, aceste verificări pot deveni comportamente de siguranță care mențin preocuparea pentru simptome.

De asemenea, căutarea repetată pe internet a explicațiilor pentru fiecare senzație corporală poate alimenta anxietatea, mai ales atunci când persoana este deja preocupată de sănătate.

Atac de panică sau tulburare de panică?

Este important să facem această diferență.

Un atac de panică este un episod.

Tulburarea de panică presupune atacuri de panică recurente și neașteptate, asociate cu preocuparea persistentă privind apariția altor atacuri sau cu schimbări comportamentale importante determinate de această teamă.

De exemplu, persoana poate începe să evite transportul public, magazinele, spațiile aglomerate, călătoriile sau alte situații în care consideră că nu ar putea primi ajutor rapid.

Astfel, problema nu mai este doar atacul propriu-zis, ci frica de următorul atac și restrângerea treptată a vieții.

Când este recomandat să ceri ajutor?

Dacă atacurile se repetă, dacă începi să eviți anumite locuri sau activități ori dacă te gândești frecvent la posibilitatea unui nou atac, este recomandată o evaluare profesională.

Un psiholog poate ajuta la identificarea mecanismelor care mențin panica și la dezvoltarea unor modalități mai eficiente de a răspunde senzațiilor corporale și gândurilor anxioase.

Terapia cognitiv-comportamentală este una dintre abordările psihoterapeutice bine studiate pentru tulburarea de panică. Intervențiile CBT pot include psihoeducație, restructurarea interpretărilor catastrofice, modificarea comportamentelor de evitare și, atunci când este indicat, expunerea la senzațiile sau situațiile temute.

În anumite situații, tratamentul poate include și medicație prescrisă și monitorizată de un medic. Alegerea tratamentului depinde de particularitățile persoanei și de evaluarea clinică.

Important: nu presupune automat că orice simptom fizic este panică

Simptomele unui atac de panică pot semăna cu simptomele unor probleme medicale. De aceea, mai ales în cazul unui prim episod, al unor simptome noi, neobișnuite sau severe, este importantă evaluarea medicală pentru excluderea altor cauze.

Faptul că atacurile de panică sunt frecvente și tratabile nu înseamnă că orice durere în piept, dificultate de respirație sau pierdere a stării de conștiență trebuie atribuită automat anxietății. NIMH subliniază importanța evaluării medicale atunci când este necesar pentru a exclude o cauză fizică.

Deci un atac de panică poate fi una dintre cele mai intense experiențe anxioase pe care le poate avea o persoană. Palpitațiile, amețeala, lipsa de aer, tremurul sau frica intensă pot crea impresia că se întâmplă ceva grav.

Înțelegerea mecanismului este însă un prim pas important.

Senzația nu este același lucru cu pericolul, iar un gând catastrofic nu este o dovadă că acel lucru se întâmplă.

Atunci când atacurile se repetă, obiectivul nu este doar să înveți cum să „supraviețuiești” următorului episod, ci să înțelegi mecanismul panicii și să reduci treptat frica față de propriile senzații și situațiile pe care ai început să le eviți.

Cu evaluarea potrivită și tratamentul adecvat, atacurile de panică și tulburarea de panică pot fi gestionate eficient.